Gata ! Mutăm discuţia aici că e locul care permite. Lăsăm subiectul cu ROMATSA doar pentru discuţiile specifice. :rolleyes:
După câte observ, cam toţi facem o mică confuzie. Trebuie să fim realişti şi să separăm nuanţele.
Aeromodelismul, în accepţiunea FAI şi FRMd nu are probleme (deocamdată). La cei legitimaţi FRMd nici nu s-a pus problema vreodată să fie refuzaţi, sau împiedicaţi să zboare indiferent că se efectua un simplu antrenament, sau o ieşire de plăcere pe care noi o numeam tot antrenament. Cine să stea să verifice că nu e antrenament ? Nici nu şi-ar fi putut da seama.
Aeromodelismul de plăcere (al celor neînregimentaţi FRMd), al găştilor de pe terenurile virane - cum îl numea Renato, nici el nu a avut de suferit atâta vreme cât terenul respectiv nu era în imediata apropiere a unui aerodrom. Posibil să fi existat ceva probleme cu vecinii datorate zgomotului motoarelor termice, dar astea ar fi fost nimicuri rezolvabile amiabil.
Nu pot să nu le dau dreptate unora dintre dumneavoastră care au fost interpelaţi agresiv şi grosolan de către membri FRMd şi nu au fost lăsaţi să zboare (cazul povestit de GigiGl). În opinia mea o asemenea manifestare e regretabilă şi nu onorează pe nimeni.
De fapt toate problemele noastre au apărut odată cu dezvoltarea explozivă a tehnologiei dronelor, care au devenit comerciale şi extrem de accesibile, cumulat cu faptul că această accesibilitate a dat posibilitatea multor persoane să achiziţioneze acest gen de aparatură. Nu ar fi fost nimic rău în asta, dacă în pădure nu ar exista uscături. Din păcate suntem judecaţi după crengile strâmbe şi/sau uscate (asta nu se întâmplă numai în România). Dacă până acum preţurile erau oarecum prohibitive şi cei care achiziţionau aşa ceva erau adevăraţii pasionaţi, oameni responsabili, sau la extrema cealaltă "teroriştii" care oricum sunt ştiuţi şi urmăriţi permanent, acum orice "copil iresponsabil" poate cumpăra, se poate juca, poate să facă pe grozavul cu ce poate face el cu drona lui, lucru care ne dăunează. Acelaşi lucru şi la zborul FPV unde chiar sunt de părere că este necesară o pregătire mai amănunţită şi coordonare obligatorie cu CTR-urile, fiind vorba de zbor la înălţimi mai mari şi dincolo de raza vizuală a operatorului.
Nu este o surpriză că un profesionist (cel menţionat de Renato) a fost mirat de deschiderea celor de la ROMATSA. Chiar dacă nu sunt la fel de profesionist, atitudinea celor de la ROMATSA a fost la fel de surprinzătoare şi pentru mine, mai ales că ştiu şi văd cam în ce direcţie se îndreaptă tratarea subiectului în toată lumea. Mi-am pus întrebarea cum de e posibil ca noi să devenim o insuliţă care nu se înscrie perfect în trend-ul internaţional având în vedere că în privinţa domeniului aeronautic am fost mereu "mai catolici decât Papa".
E clar cel puţin un lucru. Oficialităţile ştiu că fenomenul, indiferent de legislaţie, este în mare parte necontrolabil cel puţin pe teritoriul ţării datorită lipsei acute de resurse şi amplorii pe care îl poate lua. Probabil că soluţia lor a fost de a încerca să controleze ce se poate controla, adică cel puţin membrii FRMd şi ARA. Dilema mea se referă la ceea ce va urma să se întâmple dacă cineva "va călca strâmb". Mi-e teamă că toate se vor sparge în capul nostru (şansele să se întâmple asta sunt destul de mari). Dacă pe cei din conducerea FRMd "îi doare la bască" pentru că sunt oarecum acoperiţi, rămân de sacrificiu cei din ARA. Teama mea e că cei sacrificaţi vor fi cei câţiva care se zbat să rezolve aceste probleme şi în final nu vor avea o susţinere solidară din partea întregii organizaţii, adică exact obiceiul nostru de a ne da deoparte când arde prea tare. Din păcate am ceva experienţă neplăcută în domeniul acesta. Eşti mandatat să discuţi ceva, eşti împins, rugat, o faci, rezolvi situaţia, dar în momentul în care apar probleme, tot suportul pe care te bazai, tot "spatele" pe care credeai că îl ai dispare ca un fum.
Discuţiile privitoare la înscrierea în ARA (la mine) cam trenează atât din motive obiective, cât şi din ceva motive subiective. Aşa merg lucrurile la noi. Dacă nu pleci în trombă când ai ocazia, pe urmă totul se urneşte mai greu. Probabil că pe săptămâna viitoare o să fac individual demersurile pentru înscrierea în ARA.
Aceasta postare a fost editata de ViP_Eol: 19 March 2015 - 12:58 PM