Postat 11 March 2005 - 03:33 PM
Salutare,
Ma scuzati ca dau buzna pe forum fara sa mai fi postat in prealabil aici, dar citind discutiile voastre despre fitile mi-am zis sa va impastasesc cate ceva din experienta mea .
Nu cunosc legislatia cu privire la asemenea activitati, si sincer sa fiu, in 1987 cand am facut primul fitil nici nu imi pasa ( deh, naivitatea varstei - aveam doar 9 ani :-) ) .
Dar sa revenim la oile noastre... Initial am inceput si eu cu fitile facte din hartie fara adeziv ( sugativa, hartie creponata, hartie igenica ) .
Am avut neplacerea sa constat ca fitilele de genul asta deveneau higroscopice dupa o anumita perioada, si azotatul de potasiu era eliminat sub forma de mici cristale. Am studiat mai mult timp problema, si am observat o chestie draguta : fitilele de genul asta se pot stinge tocmai din cauza fenomenului de sublimare al acelor cristale - nu intru in amanunte acum .
Asa ca am zis : e cazul sa fac niste fitile care sa reziste in timp, sa poata fi prelucrate ( taiate, innodate, lipite - nu faceam foar rachetomodele, ci si jocuri artificii ) .
Am ales pentru compozitie o reteta de pulbere neagra cu ardere lenta ( mai mult carbune, mai putin sulf ) . Carbunele era partial facut de mine ( lemn de tei copt o noapte intr-o cutie ermetica de lapte praf , in soba bunicilor ), partial cumparat din comert ( carbune activ cumparat de la farmacie ) .
Evident toate componentele le macinam extrem de fin ( carbunele si sulful ) , azotatul ne fiind nevoie pentru ca se dizolva singur cand fierbeam amestecul . Imi facusem rost de o sita foarte fina si mi-am facut o mica instalatie de cernut automata ( cam zgomotoasa ce-i drept, dar foarte eficienta ) .
Acum vine partea interesanta : ca liant, foloseam amidon alimentar, pe care il spalam in prealabil cu apa foarte rece pentru a elimana amidonul solubil ( puneam intr-un borcan de 3 litrii apa rece, in care adaugam o pungulita de amidon alimentar . dupa ce il agitam bine, il lasam la decantat 1-2 ore, apoi scoteam apa si pastram amidonul lasat la fundul borcanului ).
Faceam amestecul de pulbere neagra, pe care il omogenizam cu un pic de apa calda, pina iese o zeama ca o supa crema.
Dupa asta incepea distractia : ca sa nu (mai) am probleme cu autoaprinderea amestecului ( da, am patit-o chiar cu amestec umed ) , am folosit o oala de fiert laptele cu pereti dubli , pe care o puneam la fiert pe un resou electric de putere mica . In felul asta controlam mai bine temperatura amestecului .
Cand apa din peretii oalei incepea sa fiarba, si temperatura continutului era destul de ridicata, incepeam sa adaug putin cate putin amidon , si amestecam tot timpul . Adaugam amidon pinca cand zeama se trasnforma intr-o pasta moale, de consistenta smantanei, suficient de groasa incat sa nu curga de pe batul cu care amestecam .
Inainte de toate pregateam sfoara : foloseam ata de bumbac mercerizat ( 100% bumbac ) . Luam un ghem intreg, il desfaceam intr-un colac si il fierbeam timp de 10-15 minute intr-o solutie saturata la rece de azotat de potasiu. Dupa ce fierbea, il scoteam la uscat, storcandu-l foarte usor. Dupa ce se usca (devenind un pic "crocant") il faceam iar ghem.
Pentru trasul fitilului , imi facusem o mic dispozitiv. Deasupra oalei in care fierbea amestecul, pusesem o stinghie de lemn, in care dadusem o gaura , in care fixasem prin presare, varful nefolosit al unui tub de Superglue, taiat astfel incat diametrul interior la varf sa fie de aprox 2~2,5 mm.
De stinghie mai era prins si un cadru facut din sarma de cupru de 3mm, care obliga sfoara de bumbac sa stea verticala si sa poata fi trasa usor prin varful de extrudare .
Linga oala cu compozitia de fitile, aveam un borcan "de 800" , in care puneam 200~300 de ml solutie de azotat de potasiu saturata la rece ; in borcanul asta puneam gemul de sfaora, al carui capat il scoteam prin capac, printr-o orificiu de aprox 1mm, facut din inauntru spre exterior ( asta ajuta la scurgerea lichidului in exces de pe fir ) .
O sa ma intrebati ce rost avea sa ud sfoara inainte de a o baga in pasta de fitil : ei bine, amestecul fiind foarte cald, si firul foarte absorbant , se intampla un fenomen straniu de absorbtie a apei din pasta, fenomen care ingreuna tragerea fitilului si afecta calitatea lui.
Capatul sforii il treceam apoi pe sub cadrul sa sarma, si il scoteam prin duza de extrudare ( capacul de superglue ) , apoi cufundam cadrul de sarma in pasta de fitil, si prindeam cu un corier metalic sipca de gura oalei.
Apoi incepeam sa trag usor de fir, bucati de cade 2-2.5 metri ( era mult mai usor sa lucrez in flux continuu, decat sa trag pe rand fire de 2metri din cauza ca ma murdaream al naibii de tare ) .
Fitilul iesea perfect cilindric, incarcat uniform cu pasta de fitile . Bucatile de 2 metri de fitil le puneam la urcat pe o sarma de rufe, prinse cu carlige.
Dupa 24 de ore eru uscate si deveneau tari ca niste bete. In momentul in care le indoiam pocneau ca niste ramurele, dar evident firul ramanea intact. Din cauza amidonului din compozitie si a faptului ca tragerea se facea la cald, pasta ramanea lipita foarte bine de fir si nu se scutura .
Am facut teste de scuturare completa a pulberii negre de pe fitil si acesta inca mai ardea uniform, fara nici o probrema.
Dupa ce se uscau bine de tot, fitilele le taiam in bucati de 50cm pe care le depozitam intr-un tub ce carton ( de tipul celor folosite de desenatori ) .
Ca sa pot aprinde usor motoarele, luam bucati de fitil de 10~15 cm, indoiam la un capat 3~4cm, iar capatul indoit inca o data, la 2cm .
Din sutele de fitile facute asa, au functionat toate , fara nici un rateu . Ba chiar mai mult, pot sa ma laud ca la un revelion cand ploua, s-au comportat extrem de bine in ciuda umezelii din atmosfera ( multumita peliculei de amidon formata la suprata ) .
Sper ca nu v-am obosit cu metoda mea "babeasca" . Pentru mai multe amanunte puteti sa imi scrieti pe alex@as.ro .