Meduza
fictorial noniniar, vălurit şi văluritor
Meduza este un fictorial nonliniar, vălurit şi văluritor care vorbeşte despre Noua Filozofie a Brandurilor, despre Imagologie, despre Noua Filozofie a Serviciilor Secrete, despre Ficţiune versus Literatură, despre Waving Theory, despre Partidele Politice Nonliniare, despre Marketingul Online şi despre Magie şi despre Codul ICAN.
Valul 13 povesteşte despre faptul că porţia de liniaritate luată fiind prin sufocantul şi ilara Meduza, conţinătoare a normelor şi regulilor asupra bunei purtări şi asupra filozofării în dauna dragostei de filozofie, fiinţările sfârşitului de secol sucombă. Bine vrăfuiţi sub teascul Istoriei, prin Meduza, sălbatecii sau proaspăt creştinaţii Complexităţii au fost aiuritor de bine repartizaţi şi sortaţi în alveole alimentate cu grijă de surorile de caritate. Acestea, zâmbăreţele, fiind excrescenţele Meduzei, fiinţă fabuloasă asupra existenţei căreia vom reflecta încă o mie de ani. Conţinând toate ismele, tămâiate sau nu, aruncând vălul peste ochii sălbatecilor sau proaspăt creştinaţilor, Meduza a siluit actul guvernării, a întreţinut cu sârg aparatul represiv trecut şi actual, vorbind în contra anarhiei, în fapt cultivând-o. Surorile de caritate, drapate atenian sau asudând în salopete staliniste, citind pe ascuns despre chibutz şi bursă, s-au masturbat cu eleganţă propovăduind în Istorie. Ironia face ca fiinţările, fiinţele Complexităţii, să treacă razant pe lângă înţelesurile profunde. De aici diletantismul, scepticismul, fuga după premii nimerind orbeşte în deşertăciune, de aici inocenţa şi cocarda prinsă pe reverul hainei în drum spre eşafod. De aici obtuzitatea şi superbia fiinţărilor, a se citi fiinţe glorioase. Cum oare să nu mori de râs când Meduza sodomizează şi perverteşte, hăhălind şi împingând la groapa istoriei, în ordine alfabetică, mii si mii de fiinţe cenacliere gâfâind după glorie, după cel mai bun dintre cei mai buni, după cel mai publicat sau după alte titrări confuze, difuze, obtuze. Şi metrul poetic e bun pentru etalare în marasmul Complexităţii, pentru a te cocoşi, pentru a infecta şi otrăvi aerul rarefiat al planetei, al bietei planete pe care, propăşiţi sau nu, ridicăm osanale nimicului. Meduza îşi zăngăneşte solzii din care picură regulamentul de aur, principiul de aur, ordinea şi autoritatea, bunul cetăţean, votantul şi scribul de serviciu. A fi în siajul Meduzei nu înseamnă altceva decât a face sluj, a te ploconi sau chiar a înjura copios forţa de coerciţie, gardianul mărunt sau mintosul din serviciile secrete care le ştie pe toate numaidecât întru salvgardarea siguranţei pentru care mor, în chip simbolic, masele îndosariate, fişate, informatizate, înseriate şi aşa mai departe. A cuceri Meduza înseamnă a fi vălurit şi văluritor eliberâbdu-te chiar prin misiunea de taină a Meduzei pe care trebuie s-o înşelegi şi, înţelegând-o, s-o preschimbi în Magia Luminii. Porţia de liniaritate, băgată pe gât cu forţa de Meduză, îşi face efectul cu repeziciune introducând în subconştientul colectiv o infuzie sănătoasă de omogenitate, de orar grăbit, de time-is-money, preamărind lupta eroică a forţelor de coerciţie în marşul lor triumfal împotriva delictului absolut şi a defectului social. Meduza nu scapă însă de sub bagheta magicianului, urmărit şi bănuit, nu se poate ascunde sub pulpana academică, sub umbrarul laurilor şi medaliilor, a colocviilor şi a savantlâcului de paradă. Fiert în suc propriu, adevărul se metamorfozează într-un porcuşor care-şi bagă râtul trandafiriu în creierele fiinţărilor insuflându-le dragoste absolută de canon şi de principiu, plecăciune în faţa soclului ocupat vremelnic de glorii scofâlcite şi cocoşate de prostie. Din când în când, în marasmul Complexităţii, omogenizat şi adus la ordine prin patimile lumeşti, moarte după glorie şi laude de tinichea, se produce inevitabil fractura. Căci evoluţiunea, cultivată cu grijă de fabuloasa Meduză, este o chestiune falsă care nu scapă magicianului. Magicul explicitează incitând şi dezvăluind omului liber, fie el arestuit tainic al Complexităţii, falsitatea evoluţiei şi prostia omogenului aşa-zis conţinut în diversitate. Chemând magicul să ne dezvăluie pare a fi mai degrabă o ieşire din omenesc şi e bine să te eliberezi, să priveşti de afară, să te uneşti cu tine însuţi cel adevărat. Nu comuniune ticăloasă şi deşartă cu acest sufocant şi idiot concept Meduza, complex militaro-politico-industrial luptând fie cu bâta, fie cu bomba atomică. Fractura pune în pericol Meduza pregătind salvarea Meduzei. Ea se grăbeşte a acoperi Era Complexităţii cu laude toxice sau cu uitare căci fiinţele sălbatice sau creştinate sau barbare, după caz, sunt pline de patimi şi orbite. Era Complexităţii, din toate aceste cumplite puncte de vedere, ultime şi profunde, e plină de fracturi. Neomogenitatea ei, strânsă în chingi de augusta oficială printr-un arsenal sofisticat de la diatribă la diploma cu panglică aurie, este o adevărată superbie perversă. Augusta oficială, târfă de lux, dragă Meduzei, îşi saltă cărnurile peste ficţiunile zilei încercând să se ţină departe de magie. Dar magicianul, venit de nicăieri, o poate pierde pe augusta oficială. Fractura nu produce revoluţii şi nici nu schimbă sistemul Meduza. Fractura e semnul evident că evoluţiunea e un mit pentru sugari şi că premiul cu coroniţă pe care-l primesc eroii din Era Complexităţii e doar o deşartă accepţiune a înregimentării în Magica Meduză. Fie premiu metafizic, fie premiu administrativ, premiul venit dinspre Meduza ofileşte spiritul magic al fiinţării din Era Complexităţii. Savantlâcurile nu pot, în chip paradoxal, să salveze oamenii văluriţi şi văluritori de turbulenţele din Era Complexităţii. Izbăvirea lor aparţine Magicului. Iar critica academică sau politicianistă, bineînţeles, sunt ale Meduzei copile de casă ştirbe şi şleampăte.
:huh:
Aceasta postare a fost editata de Bufnila: 13 January 2007 - 01:52 PM