Pentru a descrie mai clar diferenţele între nivelurile de conştienţă putem face următoarea analogie:
Observatorul uman este ca un pasager într-un vehicul aflat în mişcare, care vede lumea exterioară printr-o fereastră (fantă). Dacă aceasta este îngustă, observatorul va vedea doar o parte a realităţii externe, şi nu va putea face conexiuni între succesiunile de imagini. Cu cât această fereastră perceptivă e mai largă, cu atât observatorul va vedea o parte mai mare şi va observa legăturile dintre ele - acum el va vedea simultan evenimente / imagini care înainte nu puteau fi percepute decât succesiv.
Cu cât nivelul conştienţei este mai înalt cu atât lărgimea ferestrei perceptive temporale este mai mare. Dacă în dimensiunea3 două evenimente au loc separat, în dimensiunea4 ele vor fi conştientizate ca având loc simultan. În dimensiunea4 (cvadridimensională), chiar şi cel mai neînsemnat obiect din dimensiunea3 (tridimensională) este văzut ca fiind strâns relaţionat cu întregul, în acelaşi timp este încărcat cu înţelesuri profunde şi cu calităţi estetice deosebite.
Dar este posibilă găsirea unei alte teorii care să descrie natura mai precis decât actuala teorie, însă pentru care cadrul spaţiului timp să nu mai fie potrivit. Nu trebuie să ne închidem minţile în faţa unei asemenea posibilităţi, ci trebuie totodată să păstrăm vie în minte extrema vastitate a domeniului pentru care actuala viziune nu este decât o aproximare. Conform fizicii cuantice, realitatea este alcătuită dintr-un număr infinit de universuri care coexistă simultan. Legăturile dintre dimensiuni se realizează prin intermediul unor "singularităţi ale spaţiului-timp", "găuri negre" în vecinătatea cărora legile fizicii sunt drastic modificate. Aceste găuri negre reprezintă punctele de trecere dintr-un univers în altul, printr-o astfel de "deformare" a spaţiului-timp, conştiinţa poate pătrunde din planul tridimensional în planul cvadridimensional ş.a.m.d.
Din fericire nu ne lipsesc vizionarii, atât în ştiinţă cât şi în diferitele religii, iar drumul de urmat ne este arătat în permanenţă. Începând cu secolul XXI, credem că totul este o chestiune de timp.
Vrem să cunoaştem adevarul, ori parapsihologia poate furniza elemente de adevăr, şi încă dintre cele mai vitale. Câte şi mai câte miracole, pe care ştiinţa le priveşte sceptic, folosite cu înţelepciune, pot merge până acolo încât, cine stie, să salveze poate chiar planeta noastră pe muchie de cuţit, cu un ozon pe cale de rarefiere, cu războaie fără sens, etc, etc...
Noi nu cunoaştem direct, nu cu mintea, ci prin reprezentări, prin comparaţii repetate a obiectului de cunoscut cu alte obiecte deja cunoscute. Iar dacă mergem din aproape în aproape, ajungem la obiectele care nu mai pot fi definite şi care sunt fiindcă le vedem şi le pipăim şi le auzim sau le măsurăm cu aparatele de măsură pe care suntem în măsură să ni le facem. Dincolo de aceste simţuri şi de prelungirile lor, aparatele de măsura, se află o lume întreagă care ne înconjoară şi despre care nu ştim nimic. Ori, tocmai aici vine intuiţia... Intuiţia, care intră în lumea care scapă spectrului nostru "vizibil" şi care se simte în spaţiul acela cam pierdută şi cam confuză. Mintea noastră refuză starea asta de incertitudine, pe bună dreptate... Dar se simte totodată şi obligată să o cunoască, să numească şi acele lucruri care nu sunt în ea...
În practica parapsihologică, când apar neconcordanţe între predestinare şi realitate, se interoghează spiritul omului pentru a oferi soluţiile optime. Cunoscându-i mai bine ca oricine talentele, personalitatea, obligaţiile,spiritul îi dă omului cel mai bun sfat, sugerându-i eventual o readaptare "din mers" la o altă ocupaţie potrivită din mai multe puncte de vedere.
PARERE PERSONALA: Ne legam de lucruri serioase sau in final ne intrebam: DE CE EXISTA UNIVERSUL???
:D :D :D
Aceasta postare a fost editata de LEXXRDM: 11 May 2004 - 03:53 PM