acum, este pentru a doua oara cind un automodelist de o asemenea anvergura (CristiM) se retrage din circul fEDERAL. stiu sigur ca nu este o decizie luata sub impulsul momentului, nici prima data n-a fost.
cind a facut-o prima data, m-a avertizat ca daca voi continua (atunci), voi avea de luptat cu rapacitatea unor cramponati in curentul hegemonic monocolor, celebru de-acum.
atunci am mai incercat, vreme de doi ani ('97-'98), sa schimb ceva din marele r...t. mai erau citiva care erau in stare sa-nteleaga cit de cit cam ce se intimpla. dar au obosit sa tot rabde furturi flagrante, interpretari partinitoare si aplicari selective si "cind era cazul, doar", ale si-asa deformatului (pe atunci) regulament tehnic si competitional. au obosit sa admita furtul, deformarea adevarului, intr-un context care ar trebui de fapt sa relaxeze si sa bucure.si au renuntat si ei.ramas singur, am renuntat, la rindu-mi, sa ma lupt cu entitati lipsite de abordari coerente sau competenta racordata la cotidian, cu exponenti precum dinu, toma, inca "celebrul" - "nea'costica", sau "legendarul" manolache. nu mai insist asupra celor tip "locotenent", marionete care, chiar daca recunosteau ca nu cunosc prevederile tehnice in amanunt, se trezeau contestind cite ceva, fara a putea ei insisi argumenta, nici macar partial.
si a ramas campionatul intern o reteta intercluburi, arad-vaslui.
dupa citiva ani, ati aparut voi, cei noi, de acum, care mai de care mai entuziast si mai motivat de ceva care, e adevarat, este in esenta frumos si place.
am crezut ca nu mai sintem singuri si ne-am intors. prima data CristiM, apoi eu, in mod clar datorita si lui. si, deasemeni, datorita RHC. intelegind RHC in intregul sau, ca abordare vis-a-vis modelism (site, firma, club, forum, etc.) stefan stie si poate spune, cred, ce am discutat intr-o zi, iarna cealalta, cind am venit acasa de sarbatori.
asa. si-am mai crezut noi ca aparitia unor oameni care nu mai depindeau, social vorbind, de acest modelism, va stopa, tempera sau macar atenua acest trend, ridicol si absurd.
n-a fost sa fie asa. asta e, incercarea, are, n-are, zicea cineva din RHC ceva despre ce are si ce n-are, cert e ca acum nu mai are rost.
###### imi zicea, mai devreme, intr-o discutie telefonica, ceva de genul: "...ce d...u, nene, daca plecati si-i lasati p-astia sa faca ce vor, ce rezolvati? e pacat, ramineti, o sa fie bine!"
nu stiu daca am reprodus exact (scuze, nenea ######, daca am gresit!), dar cam asta era ideea pe care voia sa mi-o sugereze, ca si el vede ca lucrurile nu decurg intocmai corect, dar ca se va implica si el sa se "miste ceva". cel putin asa am inteles eu.
intreb: are rost?
sa vin la concurs sa ce? sa fiu furat, pe diverse cai, ba cu uite turul, nu e turul, ba cu uite roata, nu e roata, stai sa vezi ca ploua si nu mai tragem, ca doar unul are cauciucuri de ploaie, si tot asa, pina la pixul minuit cu iscusinta pe foaia cu rezultate?
si atunci? ultimul hit al prietenului dan helciug, dedicatie speciala.
si multe urari si iubire eterna celor care, atunci cind incearca sa scrie p-aici cite ceva, jignesc in mod direct FARA NICI O LEGATURA PUNCTUALA CU CONTEXTUL DISCUTIILOR!
am plecat iar.
tuturor, mereu,
bafta si, mai ales, minuni!
Aceasta postare a fost editata de mizzone: 03 June 2004 - 01:43 PM