Modelism - RHC Forum: Bulgaria Cup F5J 2020 - Modelism - RHC Forum

Salt la continut

Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Bulgaria Cup F5J 2020 am fost, am participat, ne-am intors

#1 Useril este offline   stiganas 

  • MEGA Membru
  • Grup: MODERATOR
  • Postari: 8275
  • Inregistrat: 25-September 06
  • Gender:Male
  • Location:Bucuresti

Postat 20 September 2020 - 11:38 PM

Momit de prietenii din Brasov am iesit pentru prima oara din tara la un concurs F5J in Bulgaria. Si nu singur ci impreuna cu Victor Pricop.

Bulgaria Cup e o competitie absolut respectabila cu participare internationala grea, vin concurenti din toata lumea. Anul asta trebuia sa fie in 2-3 mai 2020 dar ca toate s-a dat peste cap si in final a fost acum pe 20-21 septembrie si participarea internationala a fost mai putin variata si a constat dintr-un ucrainean (venit cu avionul), 3 greci (dealerul Nan din Grecia cu baietii) o invazie de romani si o multime de bulgari, in total 40 de concurenti.

https://www.facebook.com/f5jbulgaria/

Locul de desfasurare e Dupnitsa care e undeva dupa Sofia si nu pare departe pe waze dar sunt de fapt 7-8 ore de mers cu masina dupa zi si ora.

Despre organizare: Foarte buna, impartiti in 5 grupe, 10 linii de start, am pornit efectiv pe la 10 si am facut 7 manse in prima zi lasad pe duminica ultima mansa si fly-off ul. Treaba a fost facuta precis si fara multe fandoseli de Sotir (care e si presedintele FRMD-ului bulgar). Ca la regulamentul FAI cu o singura observatie - a dat voie la restart motor (cu zbor anulat fireste) in Altis. Sedinta tehnica a durat cu totul vreo 5 minute. Fara lalaieli, fara discutii inutile. In rest lumea relaxata fara rigiditati stupide. Si la noi ar putea fi la fel, de fapt nu ne lipseste nimic, de fapt tehnic stam chiar mai bine (panoul cu ceasul de la Iasi e net superior).

Despre teren: islazul de langa Dupnitsa, foarte mare dar iarba cam mare si pamantul cam denivelat, nici vorba sa fie tunsa. La noi, Sanpetru, Prejmer sau Iasi teren mult mai bun (dar mai inghesuit).

Despre concurenti: De tot felul dar mai degraba buni si foarte buni. Si foarte dispusi sa sacrifice modelele pentru concurs. Multe modele busite, inclusiv un Explorer Q de la greci dezintegrat in aer din cauza vantului prea tare si incarcarii cu balast prea mare. O manevra dura si a facut crack in aer. L-au cules din porumb foite si fasii.

Despre vreme: superdura. Vant puternic vineri si sambata pe coada schimbarii de vreme care a fost si la noi. Vant in rafale de 10-13m/s - la limita FAI. In tara as fi zis nu imi fac praf modelul de dragul unui concurs dar acolo am strans din buci si am zburat. Si nu am facut praf modelul. Am zburat execrabil caci habar nu am sa zbor pe vant asa dar am prins multe smecherii. In prima zi cred ca doar doi piloti de doua ori au facut 10 minute (din 7x40 = 280 de zboruri in total). In rest timpi de 2-5 minute. Meseriasii 5 minute, bibanii ca mine 2 minute. Duminica surpriza totala - vant zero, termica, vreme de vis. Asa e vremea - schimbatoare.

Despre modele: de toate felurile de Explorer (glumesc erau si vreo 4-5 de alta natie), multe Explorer ultimul racnet, Q 4m dar si vechituri peticite la greu. Povestea cu F5J e proba de finete, nu trebuie motor puternic nu mai tine. Daca vrei performanta si vreo sansa pe vant ai nevoie de motor puternic sa te duca departe si cat trebuie de sus. Eu cu motor de 350W eram cam neputincios, abia inainta si cu greu atingeam 200m pe vantul turbat. In jurul meu am vazut rachete, in 30s erau departe si sus. Toti erau pe lipo 4s. Intradevar a doua zi pe vreme calma nu mai conta prea tare ce motor ai.

Poze nu prea am dar am filmat si il pun mai tarziu pe youtube. Poze de pe FB https://www.facebook...59969079&type=3

Fisiere atasate


0

#2 Useril este offline   stiganas 

  • MEGA Membru
  • Grup: MODERATOR
  • Postari: 8275
  • Inregistrat: 25-September 06
  • Gender:Male
  • Location:Bucuresti

Postat 21 September 2020 - 09:15 PM

Si am bagat pe youtube colajul de clipuri. La inceput sunt zborurile pe vant si la sfarsit cele de a doua zi, flyoff cu lansari joase.



Jumate din cei aflati in flyoff au ratat cel putin o mansa (adica au lansat jos si nu au prins termica). In final a castigat pe meritate Sotir Lazarov. Silviu Iordan a fost in flyoff a facut doua manse de vis si una ratata - game over.
0

#3 Useril este offline   mvpricop 

  • MEGA Membru
  • PipPipPipPipPipPipPip
  • Grup: Members
  • Postari: 1424
  • Inregistrat: 08-February 06

Postat 22 September 2020 - 12:32 AM

Parca nici n-am fost.
M-am resetat complet si am uitat totul.
Cu sau fara de motor,
Io le zbor pentru popor!

Schaum vor dem Mund,
Und Papier fuer der Fund!
0

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

913Creative.ro