Modelism - RHC Forum: Gaugamela 331 î.Hr. - Modelism - RHC Forum

Salt la continut

Pagina 1 din 1

Gaugamela 331 î.Hr. Diorama 1:72

#1 Useril este offline   Olaf The Viking 

  • MEGA Membru
  • Grup: MODERATOR
  • Postari: 1259
  • Inregistrat: 17-June 03
  • Gender:Male
  • Location:Bucuresti
  • Interests:Machete statice, Feteasca Neagra

Postat 01 August 2007 - 02:00 PM

"Aminteste-ti fiule: Falanga e nicovala iar cavaleria este ciocanul!"
Filip al Macedoniei


Istorie:
Dupa batalia de la Issus si dupa ce Alexandru a cucerit Tyr-ul, asigurandu-si astfel practic tot litoralul din Mediterana trebuia sa urmeze o batalie decisiva. Aceasta s-a dat la Gaugamela (in traducere Casa Camilei), un sat aflat la aproximativ 100 km de Arbela.

Spre deosebire de Issus, unde batalia s-a dat de-o parte si de alta a unui rau, de aceasta data Darius a vrut sa-si exploateze la maxim avantajul numeric al cavaleriei si carelor de lupta. Chiar a dat ordin sa se niveleze pamantul acolo unde nu era plat. Alexandru cand a aflat de locul ales de Darius s-a oprit din mars, si-a facut o tabara intarita unde a lasat bagajele, animalele de povara, prizonierii si personalul auxiliar iar el a inaintat cu soldatii, echipati de lupta pana pe dealurile inconjuratoare campului de batalie. La adapostul intunericul, impreuna cu un corp de camarazi a facut o inspectie a terenului apoi s-a intors pentru Consiliul de razboi. Parmenion (unul din cei mai in varsta generali, fusese generalul tatalui lui Alexandru, Filip) a sugerat un atac la adapostul noptii cu care Alexandru nu a fost de acord, replicand ca el vrea sa castige victoria nu sa o fure. Astfel, desi nu aveau o tabara fortificata macedoneni au mancat si s-au odihnit deoarece dealul pe care erau le oferea o protectie suficienta, in nici un caz nu putea fi atacat de carele lui Darius. Persii, care se temeau de un atac nocturn, au stat toata noaptea pe pozitii, in formatiile de lupta, dimineata gasindu-i obositi.

Dupa batalie s-au capturat instructiunile lui Darius astfel ca se stie destul de bine care era dispunerea fortelor lui. Aripa stanga era formata din cavalerie, bactrieni si sciti. Centrul era format din persi, unde se afla si Darius, iar pe aripa dreapta se aflau trupe din Siria, Mesopotamia si Golful Persic.

Imaginile sunt luate dintr=o carte despre bataliiel lui Alexandru publicata de Osprey Publishing, http://www.ospreypublishing.com

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_01.jpg

O caracteristica a modului de lupta grecesc si implicit macedonean era invaluirea prin dreapta a flancului stang al inamicului. Aceasta se datora faptului ca sulita se tinea in mana dreapta si cel din capat avea tendinta sa faca un pas spre dreapta ca sa aiba avant mai mare. Cel din stanga lui facea si el un pas ca sa acopere spatiul lasat liber si astfel exista o tendinta de miscare spre dreapta. Acest lucru ducea inevitabil la lasarea unui spatiu intre aripa dreapta si centru pe unde se puteau infilta inamicii.

In armata lui Alexandru acest lucru era un risc calculat. In centru, era dispusa falanga, care era instruita ca un corp de sine statator, putand rezista atacurilor laterale pana cand ar fi primit ajutor. Pe de alta parte, Alexandru comanda personal corpul de camarazi, elita cavaleriei astfel ca putea oricand sa intervina unde era nevoie, fara sa exista posibilitatea risipirii lor dezordonate in caz de infrangere sau urmarirea aiurea a fugarilor in caz de victorie. Astfel exista mereu un corp gata sa intervina decisiv unde era nevoie.

La Gaugamela, stiind ca falanga va fi izolata cat timp va opera el pe flancul drept a avut grija sa-i asigure masuri de protectie. In spate ei a dispus un alt rand care in eventualitatea unei incercuiri avea rolul sa respinga inamicii care ar fi venit din spate, falanga era in asa fel alcatuita incat putea sa se stranga sau sa se largeasca in ultimul moment inainte de a intra in lupta iar pentru acest lucru a dispus arcasi macedoneni si agrieni pe flancuri ca sa-i protejeze in timpul manevrelor.

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_02.jpg

Batalia a inceput relativ tarziu, unii autori istorisesc ca Alexandru a avut insomnie si a adormit tarziu astfel ca dimineata ofiterii de garda nu l-au trezit ca sa-l lase sa se odihneasca. Liniile persilor se intindeau in lateral mult peste liniile lui Alexandru astfel ca el dorind sa-i invaluie prin dreapta (stanga persilor) a pornit mult in dreapta. Bactrienii si scitii lui Darius au primit ordine sa il urmareasca, mergand in paralel cu el. Dar cand Darius si-a dat seama ca Alexandru il duce intr-un loc unde nu mai putea sa-si foloseasca carele de lupta a dat ordin de atac prin invaluire. Alexandru ca sa-l contracareze a dat ordin de atac cavaleriei mercenarilor condusi de Menidas. Bactrienii si scitii au contratacat dar cand cavaleria peona si alti mercenari macedoneni au venit in ajutor liniile persilor au fost sparte. Dar imediat au sosit rezervele care bactrienilor care au recucerit pozitiile. Pierderile macedonenilor au fost grele, in special datorita faptului ca scitii erau foarte bine aparati de armuri. Val dupa val, macedoneii au atacat pana cand au reusit sa rupa definitiv randurile persilor.

In acest moment Darius a considerat oportun sa trimita la atac carele de lupta. Acestea aveau ca scop ruperea liniilor. Dar impactul lor a fost minim, macedonenii le-au facut loc sa treaca, arcasii si sulitasii special dispusi in fata randurilor tragand in ele cu sageti si sulite. Cei care au reusit sa treaca au fost imediat izolati si atacati de infanterie (hypaspists) si servitori. Alexandru dupa ce a infrant bactrienii si scitii a continut marsul spre dreapta. In incercarea de a-l opri Darius a trimis cavalerie dupa el subtiind astfel centrul. Astfel s-a produs o spartura in centru. In acest moment Alexandru si-a schimbat brusc directia, spre stanga si a atacat spartura din centru impreuna cu infanteria din centrul sau. La putin timp au sosit si unitati din extrema dreapta ale falangii. In acest moment Darius a fugit, pecetluind astfel soarta bataliei deoarece in celelalte sectoare lucrurile erau cu totul altfel.

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_03.jpg


In patrunderea din centru, doar unitatile din extrema dreapta ale falagei au inaintat. Centrul si stanga au ramas pe loc pentru a sustine cavaleria din aripa stanga care era sub puternic atac. In acest fel a aparut o rauptura in falanga pe unde au patruns cavaleria persana si indienii. Ei nu au atacat falanga prin spate ci au mers mult in spate pana la tabara macedonenilor unde au omorat paznicii si personalul auxiliar si au eliberat prizonierii. Dupa ce a patruns prin spartura, o parte a cavaleriei persane a atacat din spate aripa stanga (cavaleria) a macedonenilor condusi de Parmenion. Aceasta manevra a coincis cu o manevra de invaluire a persilor din aripa dreapta. Astfel Parmenion a fost prins intr-o batalie pe doua fronturi si a trimis cereri de ajutor catre Alexandru. Falanga macedoneana dispusa in centru spate s-a intors si a pornit in mars catre tabara atacata de persi. Insa o parte din ei a venit in ajutorul lui Permenion atacand din spate persii care venisera in spatele lui Permenion.

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_04.jpg


La fel ca si la Issus, Alexandru si-a oprit camarazii din urmarirea fugarilor si i-a condus inapoi in lupta. Miscandu-se inspre Parmenion el s-a intalnit cu cavaleria persana care jefuise tabara macedoneana si care acum se retragea sub presiunea atacului falangei. Astfel ajutorul pentru Parmenion a intarziat. Fiind un corp de elita, camarazii au pus pe fuga cavaleria persana si impreuna cu o parte din falanga i-au eliberat flancul drept lui Parmenion. In aceasta lupta s-a remarcat cavaleria tesaliana care a rezistat eroic luptand impresurata de persi. Practic erau de fel de buni ca si camarazii dar Alexandru din motive de politica (erau tesalieni, aliati, nu erau macedoneni) le dadea intaietate acestora. Eliberandu-se de sub presiune, cavaleria s-a putut desfasura in voie pentru a contracara atacul lui Mezeu, comandantul cavaleriei persane care-i invaluise prin dreapta. Acesta pierduse legatura cu centrul sau si nu stia ca Darius fugise. Probabil de aceea inca se lupta. Cand s-a aflat ca flacul stang si centrul cazusera atacul lui si-a pierdut din forta. Nu era decat o problema de timp pana cand fortele de acolo vor veni sa-l atace. Iar trupele orientale nu erau pregatite psihic sa continue lupta dupa ce comandantul fugise. De aceea nici nu a mai fost nevoie de interventia lui Alexandru deoarece tesalienii acum preluasera deja ofensiva.

Alexandru spera sa-l prinda pe Darius la Arbela. Dar se pare ca acesta a fugit si ziua si noaptea. Daca nu ar fi fugit in ajutorul centrului si aripii stangi Alexandru l-ar fi prins. Dar pierderile lui ar fi fost mult mai mari si s-ar fi trezit fara armata. Darius, desi era a doua oara cand fugea (prima data la Issus) inca avea un imperiu la picioare si putea strange o alta armata. Pana la urma nu a mai apucat, Alexandru l-a tot urmarit si pana la urma Darius a fost tradat si omorat de un grup de ofiteri de-ai sai printre care si Bessos, satrapul Bactriei care era chiar ruda cu regele.

Aceasta postare a fost editata de Olaf The Viking: 09 August 2007 - 09:56 PM

Intai da cu toporu' si pe urma intreaba-l ce-a vrut!
sau ia-ti ceva dragut de aici www.machete.ro.
0

#2 Useril este offline   Olaf The Viking 

  • MEGA Membru
  • Grup: MODERATOR
  • Postari: 1259
  • Inregistrat: 17-June 03
  • Gender:Male
  • Location:Bucuresti
  • Interests:Machete statice, Feteasca Neagra

Postat 01 August 2007 - 02:01 PM

Diorama:
Ideea mi-a venit vazand filmul, mai exact scenele in care Alexandru incearca invaluirea prin dreapta. In film se sugereaza ca infanteria usoara era practic ascunsa de cavalerie. Asta am incercat si eu sa redau dar nu am reusit prea bine sa redau praful ridicat in aer. :)

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_05.jpg


Scena video o gasiti aici:
http://www.youtube.c...h?v=H7Ykb8WI9YM

si partea a doua daca vi s-a deschis apetitul:

http://www.youtube.c...h?v=XMvF8FFc-38

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_06.jpg

Si acum diorama, postamentul figurinelor este imbracat in ipsos, terenul fiind realizat din ipsossi vopsit cu tempera si uleiuri:

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_07.jpg

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_08.jpg

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_09.jpg

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_10.jpg

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_11.jpg

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_12.jpg

http://www.machete.ro/images/articole/gaugamela_13.jpg
Intai da cu toporu' si pe urma intreaba-l ce-a vrut!
sau ia-ti ceva dragut de aici www.machete.ro.
0

Arata acest topic


Pagina 1 din 1

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi

913Creative.ro